Sfânta politichie: aleasă este!

Sfânta politichie: aleasă este!
Publicat: 15/08/2017, 21:10

A murit ca un martir, ucis de cei care îl însoțeau pe drumul exilului spre Muntele Sinai.

Antim Ivireanul a rostit cea mai frumoasă cazanie (predică) la Praznicul Adormirii Maicii Domnului, probabil din amvonul mănăstirii care îi poartă astăzi numele. Nimeni nu explică precum vlădica Antim, subtilul teolog și marele cărturar, aipartenia (pururea fecioria) Mariei. Rândurile de mai jos, pe care le-am copiat ca diecii, cu umilința unui șoarece de cancelarie, sunt și o prosternare în fața geniului limbii române.

„(…) De multe ori am stat și am socotit, doară aș putea afla ceva nou să zic întru cinstea și lauda preasfintei Nascătoarei de Dumnezeu și pururea fecioarei Maria, dar n-am putut afla nimic. Nu doar că nu sunt cuvinte multe și de multe feluri a grăi intru lauda măririi ei, ci pentru că, fiind mintea mea tulburată de norul neștiinței și mai vârtos întunecată de socoteala dumnezeieștilor și prealuminatelor ei daruri, îmi înfrunt și-mi ticăloșesc nevrednicia și neștiința învățăturii mele (…).

Și precum întru numele lui Iisus se pleacă tot genunchiul celor cerești și celor pământești și celor de sub bezne, așa este și ea, mai cinstită în cer decât heruvimii și mai slăvită fără de asemănare decât serafimii și pe pământ mai închinată și mai fericita ca o împărăteasă a lumii, de tot credincioșii pământului (…).

Pentru că precum nu este cu putință să socotească, nici cu mintea să gândească cineva o ființă mai cuvioasă și mai naltă decât Dumnezeirea, așa nici o zidire mai covârșitoare decât aceea ce a născut pe un Dumnezeu Carele S-a făcut om. Că pe dânsa a ales-o Dumnezeu, mai înainte decât toată zidirea, pentru ca să-I fie lăcaș veșnic, după cum grăieste David: aceasta este odihna Mea în vecii vecilor și într-insa voi locui, pentru că am ales-o.

Aleasă este, cu adevărat, ca soarele, pentru că este încununată cu toate razele darurilor dumnezeiești și strălucește mai vârtos între celelalte lumini ale cerului.

Aleasă este și frumoasă ca luna, pentru că stinge cu lumina sfințeniei celelalte stele și pentru marea și minunata strălucire de toate șiragurile stelelor celor de taină se cinstește, ca o împărăteasă.

Aleasă este ca revărsatul zorilor, pentru că ea a gonit noaptea și toată întunecimea păcatului și a adus în lume ziua cea purtătoare de viață.

Aleasă este, că este izvor carele cu curgerile cereștilor bunătăți adapă sfânta Biserică și tot sufletul creștinesc.

Aleasă este, că este chiparos carele cu înălțimea covârșește cerurile și pentru mirosul cel din fire s-a arătat departe de toată stricăciunea.

Aleasă este, că este crin, că măcar de a și născut între mărăcinii nenorocirii celei de obște, dar nu și-a pierdut niciodată podoaba albiciunii.

Aleasă este, că este nor carele n-a ispitit nici o povară a păcatului.

Aleasă este, pentru că este fecioară mai înainte de naștere, fecioară în naștere, fecioară și după naștere și este o adâncime cu neputință de cuprins a bunătăților și o icoană însuflețită a frumuseților celor cerești. Este o grădină încuiată dintru care a ieșit floarea cea neveștejită, și fântână pecetluită, dintru care a curs izvorul vieții, Hristos”.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Un stâlp de fier din India stă expus la ploi, vânt și umezeală de 1600...
TOP vedete în costume de baie prea mici, prea mulate sau prea transparente. GALERIE FOTO...
Simona Halep s-a dus să mănânce la Gigi. Ce prețuri a găsit la restaurant
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
VIDEO Cum să irosești 3 milioane de dolari. Rușii au tras cu o rachetă Iskander...
Soția lui Cristi Tănase a obținut ordin de protecție împotriva fostului fotbalist, la 2 luni...
Mihai Albu, vești devastatoare de la medici. CANCERUL a avansat! Declarații sfâșietoare
Aurora Boreală a făcut spectacol, azi noapte, pe cerul României. Cum explică oamenii de ştiinţă...
Cine e, de fapt, soția lui Florin Piersic
Accident teribil la Brașov, între Voila și Făgăraș! Un șofer a murit pe loc după...
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Cât costă Dacia Logan în 2024? Mai este o mașină LOW COST?
Finlanda se pregăteşte pentru un război la scară largă cu Rusia: Trebuie să fim pregătiţi
Alertă de gradul 4 pentru 11 și 12 mai! Vine FURTUNA geomagnetică
Codul Rutier 2024. Interzis complet pentru șoferi. 10 LUNI fără permis
Locul în care multă lume gafează fără să știe. Care sunt normele de comportament
Creatură cu cap de lup care merge în două picioare, surprinsă lângă o grădină zoologică....
Când vine vara în România! Anunțul ANM
Preferințele Monicăi Tatoiu în materie de bărbați și motivul pentru care a treia căsătorie durează...
Novak Djokovic, lovit cu o sticlă în cap după victoria de la Roma. Tenismenul s-a...
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă:...
Femeile care vor să rămână însărcinate ar trebui să renunțe la vaping, arată un studiu